Arhiva
Mihaela-Maria POPA
Espirit de Fitness
Aceasta sintagma nu are nici o
legatura explicita cu Pascal si poate oar una implicita cu trupul. In schimb,
are o mare legatura cu crestinismul si, bineinteles, cu spiritul. De curand,
un prieten care se ingrijeste de conditia lui fizica spunea ca a frecventa
o sala de forta este o "forma de civilizatie". O civilizatie a
trupului, m-am gandit. Poate tot asa cum a frecventa o sala de lectura este
o forma de civilizatie a spiritului. Te duci la sala, unde evident ai parte
de o atmosfera, de un grup de confrati, de un maestru si, bineinteles, de
o filozofie. Asemeni saloanelor secolului al XVIII-lea ale doamnelor Deffaud
si Lepinasse, unde era de bon ton sa te afli, fie si numai pentru a simti
ca te impartasesti din lumina Parisului. Oricum, ceea ce pare destul de
ciudat este ca aceasta arta de a-ti sculpta trupul, in mileniul III, este
cam acelasi lucru cu a ti-l pedepsi cu un mileniu in urma. Singura diferenta
e ca atunci motivatia era usor mai subtila si practicile un pic mai dureroase..
Astazi, ca homo sapiens, daca schimbi canalele cand trebuie, programele de teleshoping te imbie cu toata gama de ciudatenii tehnologice dedicate exclusiv musculaturii noastre de sedentari convinsi. Sau poti nimeri "Viata spirituala", unde o voce mistics de domnisoara silfida, indelung machiata, iti susura-n ureche fraze lungi si-ntortochiate despre lupta cu carnea a parintilor pustiei si despre neostoita lupta cu pacatul trupesc. Deja e clar, te-ai trezit. Esti in secolul XXI, iar creierul crispat incepe sa dea semne schismatice de postmodernitate. Adica aceasta cum se explica? Un crestin are dezlegare la Abtronic/ Sau poate ca aceasta este noua forma de asceza recomandata de Zeitgeist.
Imaginea trupului bine facut a inceput sa domine imaginarul masculin, cu o acuitate ce pare sa fie intrecuta doar de obsesia feminina a siluetei. Obezitatea sau chiar pernitele de grasime din jurul soldurilor au devenit pentru majoritatea contemporanilor nostri o chestiune de supravietuire sociala. Cultura revistelor colorate de ambele sexe, a soap-urilor si a telegeniei generalizate nu-ti mai da nici macar sansa atat de rara de a lenevi, cat despre gurmanzi, cu exceptia celor simpatici, oricand ii paste un fel de Gattaca. Si totusi traim intr-o cultura a trupului vinovat: de cadere, de pofte, de pacat. O cultura care s-a hotarat (edictele din 391 si 426 d.Hr.) prin cei doi imparati Teodesiu I si II, sa elimine din Imperiul crestin orice forma de veneratie gimnastica a trupului, la gramada cu toate celelalte forme antice de paganism. Si care a luptat aprig cu Renasterea italiana impotriva incercarii acesteia de a recupera imaginea trupului sau "Dreptul barbatului la exersarea trupului" (Pietro Vergerio, secolul XIV). Si nelamuririle continua daca ne gandim ca in 1896 George I al Greciei, reinoada, la prima editie a Jocurilor Olimpice moderne, o traditie pagana desfintata de Teodosiu I cu 15 secole in urma. Iar daca mai si citim ce-i scria Vikelas, unul din membrii comitetului olimpic de la Paris, lui P.F. de Conbertin:"...chiar si calugarii de la muntele Athos...si-au golit pusculitele si au trimis continutul Comitetului Olimpic din Atena", putem intelege adevarata forta a mirajului trupului in istoria europeana.
La orice confruntare, cea dintre cultura crestina a trupului si cea antica a Kalokagatiei, ca ideal armonic dintre trup si spirit al aristocratiei grecesti , a avut diverse expresii, in care Sfantul Francisc de Assini si Diagoras din Rhodos sau Antonie cel Mare si Hipposthenes Spartanul nu sunt decat forme distincte ale relatiei spiritului cu trupul sau. Sau invers.
Astazi, imaginea trupului lor sublimeaza in musculatura eroilor de celuloid precum Spiderman sau Lobo sau intelepciunea magica a calugarilor virtuali din Warcraft sau Age of Empires, eroii de siliciu ai tuturor pustilor si adolescentilor IT. Dar, la urma urmei, Arnold Schwarzenegger si Maica Tereza n-au fost contemporani cu CNN-ul?
Astazi, ca homo sapiens, daca schimbi canalele cand trebuie, programele de teleshoping te imbie cu toata gama de ciudatenii tehnologice dedicate exclusiv musculaturii noastre de sedentari convinsi. Sau poti nimeri "Viata spirituala", unde o voce mistics de domnisoara silfida, indelung machiata, iti susura-n ureche fraze lungi si-ntortochiate despre lupta cu carnea a parintilor pustiei si despre neostoita lupta cu pacatul trupesc. Deja e clar, te-ai trezit. Esti in secolul XXI, iar creierul crispat incepe sa dea semne schismatice de postmodernitate. Adica aceasta cum se explica? Un crestin are dezlegare la Abtronic/ Sau poate ca aceasta este noua forma de asceza recomandata de Zeitgeist.
Imaginea trupului bine facut a inceput sa domine imaginarul masculin, cu o acuitate ce pare sa fie intrecuta doar de obsesia feminina a siluetei. Obezitatea sau chiar pernitele de grasime din jurul soldurilor au devenit pentru majoritatea contemporanilor nostri o chestiune de supravietuire sociala. Cultura revistelor colorate de ambele sexe, a soap-urilor si a telegeniei generalizate nu-ti mai da nici macar sansa atat de rara de a lenevi, cat despre gurmanzi, cu exceptia celor simpatici, oricand ii paste un fel de Gattaca. Si totusi traim intr-o cultura a trupului vinovat: de cadere, de pofte, de pacat. O cultura care s-a hotarat (edictele din 391 si 426 d.Hr.) prin cei doi imparati Teodesiu I si II, sa elimine din Imperiul crestin orice forma de veneratie gimnastica a trupului, la gramada cu toate celelalte forme antice de paganism. Si care a luptat aprig cu Renasterea italiana impotriva incercarii acesteia de a recupera imaginea trupului sau "Dreptul barbatului la exersarea trupului" (Pietro Vergerio, secolul XIV). Si nelamuririle continua daca ne gandim ca in 1896 George I al Greciei, reinoada, la prima editie a Jocurilor Olimpice moderne, o traditie pagana desfintata de Teodosiu I cu 15 secole in urma. Iar daca mai si citim ce-i scria Vikelas, unul din membrii comitetului olimpic de la Paris, lui P.F. de Conbertin:"...chiar si calugarii de la muntele Athos...si-au golit pusculitele si au trimis continutul Comitetului Olimpic din Atena", putem intelege adevarata forta a mirajului trupului in istoria europeana.
La orice confruntare, cea dintre cultura crestina a trupului si cea antica a Kalokagatiei, ca ideal armonic dintre trup si spirit al aristocratiei grecesti , a avut diverse expresii, in care Sfantul Francisc de Assini si Diagoras din Rhodos sau Antonie cel Mare si Hipposthenes Spartanul nu sunt decat forme distincte ale relatiei spiritului cu trupul sau. Sau invers.
Astazi, imaginea trupului lor sublimeaza in musculatura eroilor de celuloid precum Spiderman sau Lobo sau intelepciunea magica a calugarilor virtuali din Warcraft sau Age of Empires, eroii de siliciu ai tuturor pustilor si adolescentilor IT. Dar, la urma urmei, Arnold Schwarzenegger si Maica Tereza n-au fost contemporani cu CNN-ul?