Dan-Alexandru DUCA J.S.

Impotriva diminetilor pierdute

An de an, sute de de absolventi ai facultatilor de jurnalism pasesc dincolo de bancile comode ale salilor de curs in lumea reala. Micul “jurnalist tridimensional”, cu diploma si atestat, este chemat sa ilustreze in practica mii de pagini, despre care, cu o unda de malitiozitate si scepticism carcotas in voce, i s-a spus candva ca nu ii vor folosi cu adevarat, niciodata.
Aruncat in arena vietii, in mijlocul unei intersectii, zgomotul evenimentelor il vor face sa uite aproape tot ceea ce a adunat in patru ani, in patetice nopti de sesiune. Din cand in cand, intre doua suete cu vreun director de spital sau cu vreo zambitoare muza de PR, la coada la usa baronului local, se va lasa prada nostalgiei. Dar nu pentru mult timp, pentru ca o voce tipatoare dintr-un mobil il va scutura mai ceva ca toamna copacii de frunze, aducandu-l picioarele pe pamint sau mintile in cap.
Laswell, McLuhan sau Randall iti vor fi redevenit, in cateva saptamani de vanzoleala prin cotloanele unei redactii obscure de provincie, nume ce cu usurinta ar putea fi reperate doar in gasca de pusti nebuni ai vreunei echipe de fotbal britanice si nicidecum drept teoreticieni de prestigiu ai muncii tale. Aceste nume cu care ti-a fost impuiat capul atata timp, vor fi incapabili sa-ti ofere cine stie ce explicatii in fata unui redactor sef automultumit, avid de tiraj, senzational si cat mai multa publicitate, iar langa un cadavru sau viol ciudat, tratate de etica sau coduri deontologice se pot topi in tine precum untul intr-o chifla aburinda.
Mandria zilei de salariu iti va oferi o intrebuintare fericita ignorantei si un mic suras sarcastic te va fi cuprins, gandindu-te cat de naiv si idealist ai putut fi candva. Vei merge inainte cu constiinta impacata si stomacul potolit, fericit ca-ti servesti cum poti tu mai bine publicul caruia ii oferi ceea ce doreste si ca, in fine, ti-ai gasit si tu un rost in viata. Ai carte, acum ai si parte, ti-au repetat-o ani in sir “inteleptii” casei (un professor hitru oferise cindva o alta varianta : “Ai carte, ai parte; n-ai carte, ai … sapte”; sapte vile, sapte masini etc.).
Dincolo de tusele sale caricaturale, portretul descris mai sus este unul cat se poate de comun. Privind intr-unul dintre aceste laboratoare de viitori jurnalisti, vei constata ca in multe cazuri ei sunt scosi pe banda, purtand, in plus, sechele nefaste ale unui sistem educational care nu a pus atita accent pe caracterul personalitatii si pe performantele sale intelectuale.
Alura asta de apostol sau mormon cu care este investit proaspatul absolvent, menit sa aduca un ton de profesionalism in acest bazar ale mediei romanesti, paleste rapid cand te gandesti la eternele probleme: sali de curs, dotare slaba, dezinteres si superficialitate, biblioteci sau Internet, toate purtand aura endematica a lipsei de perspectiva.
Un spatiu in care performanta e inca stimulata sa se conformeze, iar exceptiile si reusitii sunt purtati pe panouri laudative sau seminarii pe post de mascote. Pe fundal, raman ceilalti - adica mai bine de optzeci la suta dintre cei care, intr-o dimineata senina de mai, vor imbraca roba ultimei zile de curs. In fapt intr-o noua dimineata pierduta.
Ultima a celor patru ani.