"Universitatea
se dezvolta in functie de
propria ei stare de spirit"
Interviu cu rectorul Universitatii "Lucian Blaga", prof. univ.
dr. DHC Dumitru Ciocoi-Pop
Rep: D-le rector, zece ani de jurnalistica inseamna, de fapt, zece ani de cand conduceti Universitatea "Lucian Blaga". Vedeti in aceasta suprapunere de aniversari un semn ca noua societate romaneasca, postcomunista, are nevoie de educatie, cultura, invatamant de calitate– in planul profesionalizarii tinerei generatii, simultan cu libertatea de gandire si exprimare – in plan civic?
D.C.P.: In viata
exista multe semne. Ele trebuie insa legate de anumite repere sociale, morale,
temporale si, in functie de aceasta, definite intr-un fel sau altul. Sigur,
vreau sa cred ca nu este o coincidenta faptul ca Jurnalistica isi sarbatoreste
zece ani de la infiintare, cu atat mai mult cu cat am fost printre cei care
au visat primii la necesitatea infiintarii unei astfel de sectii, ulterior,
facultati. In ceea ce ma priveste, am opinii bine consolidate fata de rolul
si importanta presei. Vrand-nevrand fac referinte la profesiunea pe care
o exercit si va voi spune ca impartasesc viziunea unui presedinte american,
Abraham Lincoln, caruia i se atribuie urmatoarea afirmatie. Intrebat fiind,
daca ar fi de ales, ce ar alege sa dispara, presa sau guvernul, Lincoln
a spus ca, in mod cert, guvernul. Ciudatenia este ca afirmatia apartine
unui om care fost cel mai criticat presedinte al Statelor Unite. In fel
si chip a fost zugravit in presa, deloc magulitor si, enorm de multe ori,
extrem de subiectiv. Cu toate acestea, el si-a dat seama ca dincolo de neajunsurile
inevitabile legate de presa, avantajele sunt mult mai multe. Personal, inclin
sa cred ca asa este. Pe de alta parte, as lega aceste cuvinte de o asertiune
apartinand unui mare politician al zilelor noastre. Ma refer la Shimon Perez.
El spune ca media face dictatura imposibila, iar democratia insuportabila.
E mult substrat aici. Daca imi doresc ceva de la presa este, in primul rand,
ca ea sa slujeasca adevarului, sa-si implineasca rolul social distinct,
dar in acelasi timp sa nu faca insuportabila democratia. Intr-o tara in
care aceasta forma de organizare sociala este inca la inceputuri, este periculos
sa se alunece in devieri de opinii, comportamentale, de viziune, care pot
fi indreptate foarte greu ulterior.
In concluzie, vreau sa spun ca presa trebuie sa ramana o foarte mare putere,
dar nicidecum o putere cu pretentii de hegemonie, extrem de constienta de
forta pe care o are, de riscurile pe care si le asuma si la care ii supune
pe consumatorii de informatii. Slujirea adevarului, informarea corecta trebuie
sa fie telul suprem al presei si nu scandalurile sau atragarea unei mari
audiente cu orice pret, chiar cu sacrificarea adevarului si satisfacerea
unor gusturi submediocre sau imunde.
Rep: Cum apreciati evolutia invatamantului jurnalistic din Universitatea “Lucian Blaga”, in acesti zece ani?
D.C.P.: Cred ca, privit in intregime, invatamantul jurnalistic a evoluat. Nu intotdeauna cu foarte mare repeziciune, dar a evoluat constant. La ora actuala, Facultatea de Jurnalistica este printre facultatile cele mai promitatoare ale universitatii noastre. Asta nu inseamna ca totul e roz, frumos. Nu ezit chiar sa-mi exprim un gand. Facultatea de Jurnalistica ar trebui sa se afirme si mai puternic, mult mai mult. Intr-o perioada in care scriu sau sunt angajati in presa oameni care n-au chemare, este important ca studentii, acesti tineri profesionisti, sa fie deschizatori de drumuri. Or, exceptand cateva cazuri nescutite de o nota bizara, in care fosti absolventi de jurnalistica au tinut sa critice, fara a elimina subiectivismul, facultatea din care au facut parte, cred si vreau sa cred in continuare ca jurnalistii pregatiti la Sibiu vor avea un statut remarcabil, o contributie distincta si o importanta mult mai mare in propovaduirea noilor realitati si nu vor ramane tributari unei atitudini comode, pe motive pecuniare. In fond, ce vreau sa spun? Pare o butada, dar dincolo de un succes facil, de moment, fals, din punct de vedere al evolutiei sociale, este de preferat o atitutine de perspectiva corecta, chiar daca intr-un anumit moment acest lucru n-ar fi inteles de anumiti oameni avizi de scandaluri, dezvaluiri senzationale…care asigura o audienta importanta…Dar cat de serioasa? Cat de activizati sunt acesti consumatori de informatii? Multi dintre ei nevrand decat sa-si satisfaca niste impulsuri launtrice deloc laudabile…
Rep: Ati avut vreodata
sentimentul ca ati gandit prea repede si prea departe comparativ cu cei
care s-au angajat, alaturi de d-voastra, la asezarea temeliei invatamantului
universitar modern la Sibiu?
D.C.P.: In acest moment, recunosc, modestia si sinceritatea
nu se suprapun in totalitate. Cum sa va spun? Da, intotdeauna am avut impresia
aceasta. Si nu o spun ca o lauda, ci reprosandu-mi aceasta “graba”.
Totdeauna am avut sentimentul ca ori eu vreau sa ne miscam prea repede,
ori altii gandesc prea incet. Ar trebui sa pornim cu totii de la reintelegerea
notiunii de timp. Aceasta notiune este, uneori, atat de fals perceputa,
in numele chiar al unei abordari optimiste a existentei. Spun unii: nu-i
nimic, vom recupera timpul. Nu se recupereaza nici un timp! Timpul trecut
e bun pierdut. Tot ce putem face este sa folosim mai bine timpul care ne-a
mai ramas. Si, fara sa fiu cinic ori pesimist, aceasta constientizare trebuie
sa ne preocupe. Ce facem in timpul care ne-a mai ramas? Nu suntem eterni
pe acest pamant. E bine sa ne readucem aminte, din cand in cand, ca nu suntem
eterni aici.
Rep.: Vorbind de aceeasi viteza pe care ati imprimat-o dezvoltarii universitatii, credeti ca, in deceniul trecut, ea a fost prea mare fata de apetitul pentru schimbare al comunitatii sibiene?
D.C.P.: Cred ca da. In ceea ce ma priveste, viata m-a invatat ca timpul este foarte important, sansele nu sunt nesfarsite. Pot sa treaca multi ani pana va reaparea un nou context fericit si propice pentru indeplinirea anumitor lucruri. Sibiul a meritat de mult o universitate. Si totusi n-a avut-o. Acest lucru trebuie sa ne dea de gandit foarte mult. In alte locuri din tara, cu mult mai putin daruite, de istorie si traditie, decat Sibiul, au fost reactiii mult mai convingatoare la aparitia unei universitati. Nu vreau sa fac reprosuri. M-as bucura daca lumea ar intelege rolul imens al unei universitati bune, intr-o comunitate, in privinte multiple, de la cresterea vizionarismului, pana la succesele din anumite sectoare de activitate…
Rep.: ….cum ar fi cele comerciale…
D.C.P.: Exact. Cat de mult inseamna pentru progresul unei comunitati o universitate care te leaga de lume, care exprima o realitate mai bine si mai convingator decat multe alte institutii! Iata de ce as fi vrut sa fie mai multi cei care inteleg, in Sibiu, ca universitatea nu apartine unui numar restrans de profesori sau de studenti, ci faptul ca ea poate insemna foarte mult pentru comunitate si pentru intreaga tara. Profit de acest context pentru a-mi exprima speranta ca, daca n-au facut-o pana acum, mai multi fii ai cetatii – in primul rand cei investiti cu autoritate - vor dovedi ca angajamentul in progresul mediului universitar inseamna progresul si binele tututor.
Rep.: Universitatea “Lucian Blaga” a atins cifra record de aprox. 25.000 de studenti. Ce sanse are universitatea noastra de a-si asigura un viitor de lunga durata, stiind ca societatea romaneasca se gaseste inca in plina tranzitie, iar luminita de la capatul tunelului sperantei va aparea nu mai devreme de zorii anului 2007, o data cu inceperea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana?
D.C.P.: Progresul universitatii inseamna nu numai progres material. In primul rand, este vorba de progresul spiritual. Daca acesta lipseste, teama mi-e ca universitatea nu are sanse de-a deveni din ce in ce mai respectabila. Chiar daca problema recompenselor materiale are un rol important in pastrarea demnitatii existentiale a universitarului, in mod cert spiritualitatea este pe locul intai. Din pacate, am spus-o si la ultima sedinta a Senatului din anul 2002 (23 decembrie – n. red.), recompensele strict financiare, salariile, nu sunt cele mai bune si echitabile. Dar, lucrul acesta nu poate fi scuza pentru a renunta sa facem o universitate mare. Trebuie sa incepem de undeva. Trebuie sa incepem de la a dobandi convingerea ca tot ce facem este pentru urmasi, pentru un timp indelungat. Construim ceva ca sa dureze. Universitatea cade sau se dezvolta in functie de propria ei stare de spirit. Poate sa cada si cade din interior, inainte de a cadea din exterior prin, sa zicem, dezinteresul comunitatii. Cand propria convingere in destinul universitatii se prabuseste, atunci degeaba se intervine din exterior. Pe de alta parte, intr-un anume fel, din pacate, sau, stiu eu?, nu neaparat din pacate, ramanem in continuare tributari unui statut de forme fara fond, care ne-a caracterizat chiar inceputurile modernitatii. Cu toate ca suntem un popor daruit si fara a cadea in exaltari nationaliste, de multe ori ma gandesc ca viata ne impune sa ne mobilizam. Eu cred enorm in puterea de mobilizare a romanilor. Totul se poate face prin invatare. Inveti tot ce n-ai fost in stare sa faci prin “simpla” inspiratie sau viziuni dobandite pe cai oculte. Universitatea are niste principii, niste cai evolutive. Cei din interior trebuie sa creada in ele si sa le raspandeasca in exterior. Universitatea trebuie sa ofere servicii comunitatii din care face parte. Ea nu poate fi o institutie rupta de realitate si la cheremul viziunii personale a unui om sau a unui grup de indivizi cu idealuri selectate din visuri nerealiste.
Rep.: S-a tot vorbit de generatii de sacrifciu. La ora actuala, putini romani mai accepta ideea ca trebuie sa se sacrifice pentru idealuri.
D.C.P.: Nici nu-i de mirare. Si eu am respins ideea. Mi se pare nedrept. Cred ca fiecare generatie are un rost al ei. Mai bine sau mai putin bine conturat sau perceput. Dar rostul ei exista si nu trebuie sacrificate generatii intregi pentru idealuri impuse. In fond, cine sacrifica pe cine? Asemenea idei au apartinut numai dictaturilor de cea mai odioasa speta. Fiecare om isi are dreptul lui sacru la existenta. De ce sa fie sacrificat? Nu cred in generatii de sacrificiu, dupa cum nu cred ca exista momente bune in istorie numai atunci cand exista progres material, nu si spiritual.
Rep.: In fata comunitatii sibiene v-ati facut cunoscut intr-o maniera energica prin largirea de la an la an a relatiilor internationale ale universitatii, mai ales cu tarile Uniunii Europene. Cum comentati acest fapt, in perspectiva integrarii europene a invatamantului romanesc?
D.C.P.: Inca de la inceputul primul mandat, am intretinut relatii stranse cu universitati din tarile UE si de pe alte continente. Nu este vorba aici de un moft, ci de o necesitate. O universitate poate fi institutia care isi aduce contributia majora la integrarea noastra in lumea civilizata a democratiilor occidentale. Integrarea culturala precede alte forme de integrari. Cum se poate realiza mai bine aceasta decat prin universitate? Dar pentru asta universitatea trebuie sa fie universala, iar tara, constienta de valorile pe care le are – in caz contrar, nu le va pretui niciodata. Se vorbeste foarte mult de globalizare. Principiul exista insa integrarea se va realiza doar in conditiile unei identitati bine conturate. Dupa o lunga perioada in care am avut idealuri false, statice, legate de anumite momente, trebuie sa ne integram intr-o lume in miscare. Daca nu ne vom misca si noi in pas cu lumea, degeaba ne integram. Vom fi exclusi, dupa un timp. Globalizarea este inevitala. Dar chiar si ea castiga foarte mult prin preluarea specificitatilor locale. Bineinteles, daca au valoare, daca au ceva de oferit. Oricum, globalizarea va stimula dezvoltarile locale.
Rep.: In incheiere, va rog sa adresati un mesaj studentior si profesorilor Facultatii de Jurnalistica.
D.C.P.: Succesul si evolutia pozitiva a Facultatii de Jurnalistica nu vor fi doar ale acestei facultati, ci ale intregii universitati. Cu cat va fi mai buna Facultatea de Jurnalistica, cu atat va fi mai buna universitatea. O spun incercand sa ma feresc de declaratii circumstantiale. In mod cert, ne dam seama cu totii ca in masura in care vom reusi mai mult fiecare, in aceeasi masura comunitatea va progresa, o data cu intreaga tara. Mi-as dori ca Facultatea de Jurnalistica sa fie reprezentativa pentru invatamantul jurnalistic din Romania, sa contribuie categoric si hotarator la o imagine si perceptie pozitiva a tarii. Tinerii jurnalisti sa se gandeasca la faptul ca sunt investiti cu o responsabilitate imensa ca viitori formatori de constiinta. Ei pot contribui decisiv la intelegerea unor lucruri, la evitarea orbecaielilor si a neclaritatilor (erorile si confuziile fac parte din existenta noastra, nu-i asa?). Sa fim cu totii constienti ca, in fiecare zi, ne angajam in batalia dintre adevar si neadevar.
Rep.: D-le rector, va multumesc pentru interviul acordat.